ACTIVITĂȚI
I. CERCETARE ȘTIINTIFICĂ desfășurată pe diferite subdomenii în conformitate cu structura sa departamentală de cercetare-dezvoltare:
– Genetica și ameliorarea albinelor. Activează pentru conservarea si ameliorarea continuă a fondului genetic apicol autohton -A. m. carpatica, pe principiul , participând la elaborarea de programe de conservare, ameliorare și controlul reproducției la albina meliferă;
– Tehnologii apicole. Elaborarea de metode, tehnici, proceduri și tehnologii noi sau îmbunătățite pentru obținerea produselor apicole, a suplimentelor nutritive pentru albine, dezvoltarea de tehnici pentru aplicarea unor tratamente sau pentru monitorizarea familiilor de albine;
– Resurse melifere și polenizare. Identificarea și îmbunătățirea resurselor de plante melifere din Romania, cartografierea acestora precum și elaborarea de tehnologii de polenizare a culturilor agricole entomofile;
– Chimia și tehnologia produselor apicole. Evaluarea calității produselor apicole și îmbunătățirea metodelor de condiționare cu scopul păstrării calitații acestora;
– Apiterapie. Valorificarea produselor apicole pentru sănătatea omului prin elaborarea și obtinerea de produse, cu calități energovitalizante și apiterapeutice, pe baza de produse ale stupului;
– Patologie apicolă. Studiul bolilor și dăunătorilor albinelor si realizarea de produse pentru profilaxia si tratamentul acestora;
II. PRODUCȚIE
La momentul actual ICDA produce si comercializează:
– material biologic – mătci selecționate împerecheate, roiuri de albine, familii de albine;
– biostimulatori, preparate, suplimente nutritive pentru albine;
– medicamente pentru albine;
– produse apicole, produse apiterapeutice, dar si suplimente nutritive pe baza de produse ale stupului pentru uz uman;
– produse apiterapeutice si suplimente nutritive de uz veterinar (pentru animale de fermă și de companie).
Unitățile de producție din cadrul ICDA sunt:
1. STUPINELE DE PRODUCȚIE din rețeaua ICDA unde se obțin produse ale stupului și material biologic.
2. SECȚIA DE PRODUCȚIE PENTRU OBȚINEREA DE MEDICAMENTE DE UZ VETERINAR APICOL autorizată GMP, care produce principalele medicamente pentru bolile albinelor pe baza rezultatelor cercetării de profil.
3. SECȚIA DE PRODUCȚIE SUPLIMENTE NUTRITIVE PENTRU ALBINE, din care rezultă o serie de produse pentru suplimentarea sau completarea nutriției albinelor.
4. SECTIA DE PRODUCȚIE PENTRU PREPARAREA PRODUSELOR CU SCOP NUTRITIV ȘI MEDICAL (APITERAPEUTICE) BAZATE PE PRODUSE APICOLE. Acest departament pune în practică și fabrică toate formulele de medicamente și suplimente nutriționale elaborate de sectorul de cercetare.
Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură are capacitatea de a organiza:
– activități de consultanță și asistență tehnică în apicultură și apiterapie;
– cursuri specializate pentru apicultorii începatori și profesioniști;
– cursuri specializate pentru valorificarea produselor stupului;
– manifestări știintifice si tehnice – ateliere știintifice, seminarii, conferințe, simpozioane;
– târguri apicole.
I.C.D.A. a implementat și menține:
– Sistemul de Management al Calității care îndeplinește cerințele standardului SR EN ISO 9001:2008
– Sistemul de Management de Mediu care îndeplinește cerințele standardului SR EN ISO 14001:2005
ISO 9001- IQNet, ISO 9001-Rina Simtex, ISO 14001-IQNet, ISO14001-Rina Simtex, OHSAS 18001-IQNet, OHSAS 18001-Rina Simtex
POLITICA DE MEDIU
Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură asigura cadrul organizatoric si logistic pentru implementarea legislatiei privind protectia mediului.
- Plan de gestionare deseuri – Plan de prevenire si reducere deseuri_ICDA