Descriere
VI FORT capsule 60 capsule//30 g e
Polenul recoltat de albine este foarte bogat în substanţe cu acţiune nutritivă şi regeneratoare pentru organism (aminoacizi, proteine, enzime, vitamine, elemente minerale, carbohidraţi, fosfolipide, etc.), fiind unul dintre cele mai complete alimente. Polenul este un agent imunomodulator datorită conținutului de enzime și vitamine, contribuind astfel la stimularea răspunsului imun. Flavonoidele, precum și vitaminele A și E din compoziția polenului au proprietăți antioxidante cu rol în protejarea celulelor împotriva acţiunii nocive a radicalilor liberi.
Polenul este indicat în perioade de efort fizic şi intelectual susţinut, sport de performanţă, competiţii, examene; în perioade de convalescenţă sau creştere accelerată la copii ; perioade de stres, oboseală; avitaminoze, anorexie şi anemii.
Lăptişorul de matcă este produsul de secreţie al glandelor hipofaringiene şi mandibulare ale albinelor tinere (albine doici) destinat hrănirii mătcii coloniei şi larvelor în primele lor 3 zile de dezvoltare. Cunoscut ca un adevărat „ cocktail” de vitamine ale grupului B, lăptişorul de matcă este definit şi ca fiind un gel protidic hiperconcentrat în care se regăsesc din abundenţă aminoacizi liberi, proteine şi enzime, acizi nucleici, la care se adaugă macro şi oligoelemente. Conţine compuşi cu acţiune antioxidantă care ajută la protejarea celulelor şi a ţesuturilor de alterările oxidative. Lăptişorul de matcă acţionează ca tonic şi stimulant, conferind rezistenţă la oboseală și o mai bună performanţă intelectuală.
Lecitina vegetala contine fosfolipide totale (fosfatidilcolina, fosfatidiletanolamina, fosfatidilinozitol) – constituenti esentiali ai tuturor tesuturilor. Datorită proprietăţilor sale, lecitina ameliorează coeficientul de utilizare al alimentelor, favorizând procesele de creştere şi dezvoltare a organismului; măreşte capacitatea de muncă fizică şi intelectuală; accelerează refacerea organismului după eforturi intense. Scăderea randamentului intelectual (elevi, studenţi etc.) şi fizic (sportivi de performanţă, lucrători care efectuează muncă grea), convalescenţă, nevroze, ateroscleroză, în special în stadiile incipiente şi malnutriţie, sunt câteva dintre situaţiile în care se recomandă utilizarea lecitinei.
Propolisul este un produs apicol cu importanţă deosebită pentru colonia de albine, dar şi pentru sănătatea umană. El reprezintă un amestec de substanţe răşinoase vegetale, ceară vegetală şi uleiuri eterice, cu arome specifice pe care albinele îl culeg de pe mugurii, scoarţa şi mlădiţele unor arbori şi arbuşti. Are ca principal rol distrugerea microorganismelor, contribuind în special la asepsia microclimatului din stup.
Compoziţia acestui produs natural este complexă fiind reprezentată de răşini, balsamuri, compuşi polifenolici (acizi fenolici şi flavonoizi), uleiuri volatile (esenţiale), săruri minerale, grăuncioare de polen, ceruri de natură vegetală şi ceară de albine.
Polifenolii din compoziţia propolisului determină un spectru larg de acţiuni biologice: antimicrobiană, antioxidantă naturală, antiinflamatoare, anestezică, cicatrizantă, imunomodulatoare, prin care ajută specific şi nespecific organismul uman.
Propolisul acţionează ca stimulent nespecific al sistemului imunitar, sporind capacitatea naturală de apărare a acestuia împotriva diferiţilor factori de agresiune. Prin stimularea mecanismelor nespecifice ale sistemului imunitar contribuie şi la susţinerea organismului în perioadele de suprasolicitare şi surmenaj.
De asemenea, stimulează imunitatea specific, amplificând răspunsul imun umoral prin creșterea producţiei de anticorpi.
Vitamina C alături de vitamina B2 au un efect antioxidant puternic, protejând celulele organismului împotriva acţiunii nocive a radicalilor liberi. Vitamina C ajută la menţinerea unui sistem imunitar sănătos, acțiunea sa fiind potențată de vitaminele B6 și A, precum și de polen și de propolis.
Vitaminele B1, B2, B6 și C contribuie la metabolismul energetic normal și au un rol important în funcționarea sistemului nervos și a sănătății psihice.
Vitamina A și vitamina B2 sunt necesare pentru desfăşurarea normală a proceselor care determină funcţia vizuală, contribuind astfel la menținerea vederii normale.
Asocierea din formula produsului a complexului bioactiv natural format din produse apicole și vitamine determină efecte benefice asupra organismului prin aport de elemente nutritive esențiale, contribuind la susținerea acestuia în perioadele de efort fizic și intelectual intens.
Forma de prezentare a produsului – capsule în asociere cu excipienţii utilizaţi în formulă, asigură protecţia împotriva luminii, umidităţii şi a altor factori ce l-ar putea inactiva.
INGREDIENTE:
polen pulvis, lăptişor de matcă nativ, extract de propolis standardizat, acid ascorbic (vitamina C), gluconat de calciu, gluconat de magneziu dihidrat, dextroză monohidrat şi lactoză monohidrat vitamina E, lecitină vegetală, palmitat de retinol ( vitamin A), clorhidrat de piridoxină (vitamin B6), riboflavină (vitamina B2),clorhidrat de tiamină (vitamina B1)
nMENTIUNI DE SANATATE SI RECOMANDARI:
-
- stimulent general al metabolismului
-
- contribuie la menţinerea unei bune sănătăţi fizice şi mentale
-
- contribuie la reducerea oboselii şi extenuării
-
- contribuie la funcţionarea normală a sistemului imunitar
-
- contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ
-
- contribuie la menţinerea vederii normale
-
- contribuie la metabolismul energetic normal
-
- contribuie la funcţionarea normală a sistemului nervos şi a sănătăţii psihice
MOD DE UTILIZARE:
Adulţi: – doza de întreţinere: 1 capsulă/zi efort: 2 capsule/zi
Copii: 1 capsulă/zi, timp de 5 zile/luni
INFORMATII SUPLIMENTARE:
Se recomanda prudenta la persoanele alergice la produsele apicole sau cu intoleranţă la lactoză.
VALABILITATE:12 luni